|
Legea 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor
CAP. 1 Autorizarea executarii sau desfiintarii constructiilor
ART. 1 Constructiile civile, industriale,
agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizatiei
de construire, eliberata in conditiile prezentei legi, si a reglementarilor
privind proiectarea si executarea constructiilor.
ART. 2 Autorizatia de construire constituie
actul de autoritate al administratiei locale pe baza caruia se asigura aplicarea
masurilor prevazute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea
si functionarea constructiilor. Autorizatia de construire se elibereaza in temeiul
si cu respectarea documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului, aprobate
potrivit anexei, care face parte integranta din prezenta lege.
ART. 3 Autorizatia de construire se
elibereaza pentru:
- lucrari de construire, reconstruire, modificare, extindere sau reparare
a cladirilor de orice fel;
- lucrari de construire, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum
si orice alte lucrari, indiferent de valoarea lor, ce urmeaza a fi efectuate
la constructii reprezentind monumente si ansambluri istorice, arheologice,
de arhitectura, arta sau cultura, inclusiv cele din zonele lor de protectie;
- lucrari de construire, reconstruire, modificare, extindere sau reparare
privind cai de comunicatie, dotari tehnico-edilitare subterane si aeriene,
imprejmuiri si mobilier urban, amenajari de spatii verzi, parcuri, piete
si celelalte lucrari de amenajare a spatiilor publice;
- foraje si excavari necesare studiilor geotehnice si ridicarilor topografice,
exploatari de cariere, balastiere, sonde de gaze si petrol, precum si alte
exploatari;
- constructii provizorii de santier necesare executiei lucrarilor de baza,
daca nu au fost autorizate o data cu acestea;
- organizarea de tabere de corturi, casute sau de rulote;
- lucrari cu caracter provizoriu: chioscuri, tonete, cabine, spatii de expunere
situate pe caile si in spatiile publice, corpuri si panouri de afisaj, firme
si reclame.
ART. 4 Autorizatia de construire se
elibereaza de prefecturi sau primarii, dupa cum urmeaza:
- prefecturile, cu avizul primariilor, pentru investitiile care se aproba
de Guvern; pentru lucrarile publice, lacasurile de cult, constructiile pentru
industrie, comert, prestari de servicii, social-culturale si speciale, care
se executa in sate; precum constructiile si lucrarile de orice fel care
se executa in afara localitatilor, cu exceptia celor de la lit. d);
- primariile municipiilor sau oraselor, pentru constructiile si lucrarile
de orice fel din localitati, cu exceptia investitiilor care se aproba de
Guvern;
- Primaria municipiului Bucuresti, pentru constructiile si lucrarile prevazute
la lit. a) si b) si primariile sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru
constructiile de locuinte si anexele gospodaresti ale acestora;
- primariile comunelor, pentru constructiile de locuinte si anexele gospodaresti
ale acestora, din satele componente, precum si pentru anexele exploatarilor
agricole situate in extravilan. Se excepteaza de la autorizare anexele cu
caracter temporar ale exploatarilor agricole situate in extravilan.
ART. 5 Cererea de eliberare a autorizatiei
de construire va fi insotita de certificatul de urbanism, emis de organele prevazute
la ART. 4. Certificatul de urbanism trebuie sa cuprinda
elemente privind regimul juridic, economic si tehnic al terenurilor si constructiilor.
ART. 6 Autorizatia de construire se
emite in cel mult 30 de zile de la inregistrarea cererii, la care se anexeaza
obligatoriu planul de amplasare a constructiei, planuri din care sa rezulte
destinatia, alcatuirea constructiva, functionala si infatisarea constructiei,
intocmite la o scara convenabila de catre un proiectant autorizat, precum si
dovada titlului solicitantului asupra terenului. Documentatia trebuie sa contina
si avizele legale necesare, prezentate prin grija solicitantului. In situatia
depunerii unei documentatii incomplete, aceasta se restituie solicitantului
in termen de 10 zile de la data inregistrarii.
ART. 7 Pentru autorizarea constructiilor
in zonele asupra carora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protectie
prevazut in documentatiile de urbanism aprobate, se va proceda dupa cum urmeaza:
- in rezervatiile istorice si de arhitectura, stabilite potrivit legii,
sau in cazul lucrarilor care modifica monumentele de orice natura, solicitantul
va obtine avizul Comisiei nationale pentru protectia monumentelor, ansamblurilor
si siturilor istorice sau al Departamentului pentru urbanism si amenajarea
teritoriului, in zonele de protectie ale acestora;
- in parcurile nationale si rezervatiile naturale solicitantul va obtine
avizul Ministerului Mediului;
- in zonele unde s-a instituit alt tip de restrictie, solicitantul va obtine
avizul organismelor competente.
ART. 9 Desfiintarea constructiilor
si amenajarilor prevazute la ART. 3 se face pe baza
autorizatiei de desfiintare obtinuta in prealabil, eliberata de primarii sau
prefecturi, dupa caz.
CAP. 2 Concesionarea terenurilor pentru constructii
ART. 10 Terenurile apartinind domeniului
privat al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, destinate executarii
de constructii, pot fi concesionate prin licitatie publica in conditiile respectarii
documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului, aprobate potrivit prezentei
legi, si realizarii de catre concesionar a constructiei. Concesionarea se face
pe baza de oferte prezentate de catre solicitanti, cu respectarea prevederilor
legale si a dispozitiilor prezentului capitol, urmarindu-se valorificarea superioara
a potentialului terenului, pe baza conceptiei urbanistice.
ART. 11 Pina la reglementarea prin
lege a situatiei juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere
de constructii aflate in administrarea primariilor si care pot fi revendicate
de fostii proprietari.
ART. 12 Prin exceptie de la prevederile
ART. 10, terenurile destinate executarii de constructii
se pot concesiona fara licitatie publica, in urmatoarele cazuri:
- pentru construirea de locuinte, celor deveniti invalizi de gradul I si
II si familiilor celor decedati ca urmare a participarii la victoria Revolutiei
din decembrie 1989, precum si familiilor ale caror gospodarii proprietate
personala au fost demolate fara forme legale de expropriere, cu reducerea
taxei de concesiune, stabilita pina la 95 la suta;
- pentru realizarea de obiective de utilitate publica cu caracter social,
fara scop lucrativ, altele decit cele ce se realizeaza de catre colectivitatile
locale pe terenurile acestora cu plata taxei de concesiune, stabilita potrivit
legii. Concesionarea terenurilor pentru situatiile prevazute la lit. a)
se face de catre primarii numai familiilor care nu au in proprietate o locuinta,
intr-o ordine de prioritate stabilita incepind cu venitul mediu cel mai
mic pe membru de familie.
ART. 13 Terenurile prevazute la ART.
10, ce fac obiectul licitatiei, se aduc la cunostinta publica de
catre primariile in a caror unitate administrativ-teritoriala sint situate,
printr-o publicatie afisata la sediul acestora si tiparita in cel putin doua
ziare de larga circulatie, cu minimum 20 de zile inainte de data licitatiei.
Publicatiile privind licitatia vor cuprinde data si locul desfasurarii acesteia,
suprafata si destinatia terenului, stabilite prin planul de urbanism sau prin
concurs, desfasurat potrivit legii, si taxa anuala minimala de concesionare.
Oferta solicitantilor va fi insotita de un studiu de oportunitate sau de fezabilitate,
dupa caz, cuprinzind in mod obligatoriu elementele tehnice necesare pentru caracterizarea
functionalitatii si capacitatii constructiei, a gradului de ocupare a terenului,
precum si a celorlalte elemente cuprinse in certificatul de urbanism. Nu vor
fi acceptate decit ofertele care corespund documentatiei de urbanism si amenajare
a teritoriului, aprobata potrivit legii. Licitatia se efectueaza, in conditiile
legii, de comisiile instituite in acest scop de catre prefecturi sau Primaria
municipiului Bucuresti. Comisiile functioneaza la sediul primariilor in a caror
unitate administrativ-teritoriala sint situate terenurile.
ART. 14 Limita minima a pretului concesiunii
se stabileste, dupa caz, prin decizia prefecturii sau a primariei, astfel incit
sa asigure recuperarea in 25 de ani a pretului de vinzare a terenului, in conditii
de piata, la care se adauga costul lucrarilor de infrastructura aferente.
ART. 15 Terenurile prevazute la ART.
10, ce se concesioneaza pentru realizarea de locuinte si spatii
construite asociate acestora, vor avea urmatoarele suprafete:
- in localitati urbane:
- pina la 300 mp pentru un apartament intr-o cladire cu parter sau parter
si etaj;
- pina la 200 mp pentru un apartament intr-o cladire cu parter si etaj
cu 2 apartamente;
- pina la 150 mp pentru un apartament, in cazul cladirilor cu parter
si mai multe etaje, avind cel mult 6 apartamente;
- pentru cladirile cu mai mult de 6 apartamente, suprafata de teren
va fi stabilita potrivit planurilor urbanistice de detaliu;
- in localitati rurale, inclusiv in cele 23 de localitati declarate orase
potrivit Legii nr. 2/1989 si mentinute prin Decretul-lege nr. 38/1990, pina
la 1.000 mp pentru o locuinta.
ART. 16 Pentru realizarea unei case
de vacanta se poate concesiona un teren in suprafata de pina la 250 mp.
ART. 17 Impotriva licitatiei, pina
la momentul adjudecarii, se va putea face contestatie, de catre orice persoana
interesata, la judecatoria in a carei raza teritoriala are loc licitatia. Contestatia
suspenda desfasurarea licitatiei pina la solutionarea sa definitiva.
ART. 18 Pe baza procesului-verbal
de adjudecare a licitatiei sau a deciziei primariei, pentru situatiile prevazute
la ART. 12, se va incheia actul de concesiune, care
se va inregistra de catre concesionar in evidentele de publicitate imobiliara,
in termen de 10 zile de la data adjudecarii sau emiterii deciziei.
ART. 19 Concesionarea terenurilor
prevazute la ART. 10-16 se face in conformitate cu prevederile
legii, durata acesteia fiind stabilita de catre primarii, in functie de prevederile
documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului si de natura constructiei;
pentru constructiile de locuinte concesionarea se face pe durata existentei
constructiilor.
ART. 20 Intravilanul localitatilor
se stabileste prin documentatiile de urbanism si amenajare a teritoriului, aprobate
potrivit prezentei legi. Terenurile destinate pentru constructii evidentiate
in intravilan se scot din circuitul agricol, temporar sau definitiv, prin autorizatia
de construire. Suprafetele de teren scoase din circuitul agricol se comunica
de catre prefecturi sau primarii, in termen de 10 zile de la eliberarea autorizatiilor,
la oficiile teritoriale de cadastru.
CAP. 3 Sprijinul financiar acordat pentru realizarea locuintelor
sau a caselor de vacanta
ART. 21 Pentru realizarea de locuinte
sau case de vacanta, bancile cu capital de stat si Casa de Economii si Consemnatiuni
vor acorda, cu prioritate, persoanelor fizice, credite in conditiile convenite
prin contract.
ART. 22 Persoanele salariate, taranii
si pensionarii care impreuna cu membrii familiei nu au in proprietate o locuinta
si o casa de vacanta beneficiaza, in cazul in care au contractat credite pentru
construirea unei locuinte sau a unei case de vacanta, de o subventie de la bugetul
statului echivalenta cu dobinda pentru creditul primit; subventia se plateste
direct bancii.
ART. 23 Pentru realizarea locuintelor
proprietate personala se acorda, o singura data, o subventie de la bugetul statului
de 30 la suta din valoarea constructiei autorizate si nu mai putin de 50.000
lei, urmatoarele categorii:
- tinerilor casatoriti care au fiecare virsta de pina la 30 ani;
- invalizilor de gradul I si II;
- handicapatilor;
- ranitilor, familiilor si parintilor celor decedati ca urmare a participarii
la victoria Revolutiei din decembrie 1989;
- persoanelor si familiilor care isi schimba domiciliul din orase la sate
si lucreaza in agricultura sau silvicultura; de aceeasi prevedere beneficiaza
si personalul calificat din invatamint si sanatate care are sau isi schimba
domiciliul la sate;
- persoanelor si familiilor care isi schimba domiciliul dintr-un sat in
alt sat pentru a lucra pamintul cu care au fost improprietarite conform
Legii fondului funciar. Persoanele si familiile care, avind ca principala
sursa de existenta munca in agricultura, isi schimba domiciliul in conditiile
lit. e) si f), beneficiaza de subventia prevazuta la alin. 1, atit pentru
locuinta propriu-zisa, cit si pentru anexele gospodaresti destinate pastrarii
produselor agricole si cresterii animalelor. Subventia se acorda numai persoanelor
care nu au in proprietate personala o locuinta, iar verificarea folosirii
ei se face de catre unitatea finantatoare.
ART. 24 In sensul ART.
22 si 23, prin familie se intelege sot si sotie, cu sau fara copii
in intretinere.
ART. 25 In cazul instrainarii prin
acte intre vii, in decurs de 10 ani, a locuintelor pentru realizarea carora
s-au acordat subventii potrivit ART. 22 si 23, sumele
obtinute ca subventii se restituie anterior perfectarii actelor de instrainare.
In cazurile in care dobinditorii indeplinesc conditiile prevazute la ART.
22 si 23, subventiile se transfera acestora.
CAP. 4 Raspunderi si sanctiuni
ART. 26 Constituie contraventii la
regimul de autorizare a constructiilor, prevazut prin prezenta lege, urmatoarele
fapte, daca nu au fost savirsite in astfel de conditii incit, potrivit legii
penale, sa fie considerate infractiuni:
- realizarea de catre executant, cu incalcarea autorizatiei sau a documentatiei
de executie care a stat la baza eliberarii acesteia, a lucrarilor de construire,
reconstruire, transformare, extindere sau reparare prevazute la ART.
3;
- mentinerea, dupa expirarea termenului din autorizatie, sau adaptarea in
alte scopuri, fara autorizatie, a lucrarilor cu caracter provizoriu, precum
si mentinerea constructiilor provizorii de santier dupa terminarea lucrarilor
de baza;
- executarea, fara autorizatie, a lucrarilor prevazute la lit. a);
- executarea, cu incalcarea autorizatiei sau a documentatiei care a stat
la baza eliberarii acesteia, a lucrarilor de construire, reconstruire, extindere,
transformare, restaurare, modificare a fatadelor constructiilor, precum
si a unor constructii provizorii de santier in afara incintei acestuia;
- executarea, fara autorizatie, a lucrarilor prevazute la lit. d);
- desfiintarea, partiala sau totala, fara autorizatie sau cu incalcarea
acesteia, a constructiilor si instalatiilor, precum si a oricaror alte obiective;
- eliberarea de autorizatie de construire in baza unor documentatii incomplete
sau care nu sint in concordanta cu certificatul de urbanism eliberat, ori
in baza altor acte decit cele stabilite;
- neorganizarea si neexercitarea controlului, conform legii, de catre personalul
prefecturilor si primariilor cu atributii in domeniul urbanismului si amenajarii
teritoriului. Contraventiile prevazute la lit. a) si b) se sanctioneaza
cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei, cele de la lit. c) si d), cu amenda
de la 20.000 lei la 30.000 lei, iar cele de la lit. e) si h), cu amenda
de la 30.000 lei la 40.000 lei.
ART. 27 Contraventiile prevazute la
ART. 26 se constata de organele de control ale prefecturilor
si primariilor pentru faptele savirsite in cadrul unitatilor lor administrativ-teritoriale.
Procesele-verbale de constatare a contraventiilor incheiate de personalul de
control se inainteaza, in vederea aplicarii sanctiunii, sefului directiei care
coordoneaza activitatea de urbanism si amenajare a teritoriului sau, dupa caz,
prefectului sau subprefectului, primarului sau viceprimarului unitatii administrativ-teritoriale
unde s-a savirsit contraventia. Contraventiile si amenzile prevazute la ART.
26 pot fi constatate si, respectiv, aplicate si de catre personalul
din Departamentul pentru urbanism si amenajarea teritoriului, imputernicit de
conducerea acestuia, pe intreg teritoriul tarii.
ART. 28 O data cu aplicarea amenzii
pentru contraventiile constatate potrivit ART. 27 se
dispune oprirea executarii lucrarilor sau desfiintarea constructiilor nelegal
realizate, pentru incadrarea in prevederile autorizatiei sau readucerea terenurilor
la starea initiala, dupa caz.
ART. 29 Dreptul de a constata contraventiile
si de a aplica amenzile prevazute la ART. 26 se prescrie
in termen de 2 ani de la data savirsirii faptei.
ART. 30 In cazul in care persoanele
sanctionate contraventional nu s-au conformat in termen dispozitiilor din procesul-verbal
de contraventie, primariile vor sesiza instantele judecatoresti pentru a dispune,
dupa caz:
- desfiintarea constructiilor, cind acestea au fost executate fara autorizatie
sau cu nerespectarea prevederilor acesteia;
- readucerea in stare initiala a constructiilor la care s-au executat lucrari
fara autorizatie sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si a
terenului ocupat de constructii. In cazul admiterii cererii, instanta va
stabili termenele limita de executare a masurilor de la lit. a) si b). Persoanele
care au beneficiat de subventie pentru construirea unei locuinte sau a unei
case de vacanta, potrivit ART. 22 si ART.
23, si pentru care s-a dispus masura prevazuta la lit. a) vor
restitui subventiile primite, cu plata dobinzilor legale pentru perioada
in care le-au folosit.
ART. 31 In cazul nerespectarii termenelor
limita stabilite, masurile dispuse de instanta, in conformitate cu ART.
30, se vor aduce la indeplinire prin grija primariei, cu sprijinul
organelor de politie, cheltuielile urmind a fi suportate de catre persoanele
vinovate.
ART. 32 In masura in care prezenta
lege nu dispune altfel, se aplica prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea
si sanctionarea contraventiilor.
CAP. 5 Dispozitii finale
ART. 33 Persoanele fizice si juridice
care beneficiaza de teren in conditiile prezentei legi sint obligate sa solicite
emiterea autorizatiei de construire si sa inceapa constructia in termen de cel
mult 1 an de la data obtinerii actului de concesionare a terenului. In caz de
incalcare a obligatiei prevazute la alin. 1, concesionarea isi pierde valabilitatea.
ART. 34 Persoanele fizice si juridice,
care realizeaza constructii in conditiile prezentei legi, au obligatia de a
executa integral constructiile la termenul prevazut in autorizatie. Constructiile
se considera terminate daca s-au realizat toate elementele prevazute in autorizatia
de construire. In cazul cind constructia nu a fost executata integral la termenul
stabilit, autorizatia se poate prelungi o singura data, cu cel mult 1 an, de
catre organul care a emis-o.
ART. 35 Toate constructiile proprietate
particulara realizate in conditiile prezentei legi se declara, in vederea impunerii,
la organele financiare teritoriale sau la unitatile subordonate acestora, dupa
terminarea lor completa si nu mai tirziu de 15 zile de la data expirarii termenului
prevazut in autorizatia de construire. Cetatenii care nu detin in proprietate
o alta locuinta sau o casa de vacanta beneficiaza de scutire de impozit pe cladiri,
pe timp de 10 ani pentru locuinta proprietate particulara construita in conditiile
prezentei legi si de 5 ani pentru casa de vacanta construita in aceleasi conditii.
ART. 36 In cazul cind intr-o cladire
se realizeaza mai multe apartamente si suprafete locative cu alta destinatie,
proprietarii acestora dobindesc si o cota parte de proprietate asupra tuturor
partilor de constructie si instalatii, precum si asupra tuturor dotarilor care,
prin natura lor, nu se pot folosi decit in comun, indiferent de tronsonul, scara
sau etajul la care este situata proprietatea lor. O data cu dreptul de proprietate
asupra constructiilor, in situatia celor realizate in cladiri cu mai multe apartamente,
proprietarul dobindeste si o cota-parte din dreptul de concesiune asupra terenului
apartinind domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale.
Cotele-parti prevazute la alineatele precedente se determina proportional cu
suprafata construita a locuintelor, a caselor de vacanta ori a suprafetelor
cu alta destinatie din cladire, dupa caz.
ART. 37 Dreptul la concesiune asupra
terenului se transmite in caz de succesiune sau de instrainare a constructiei
pentru realizarea careia el a fost constituit.
ART. 38 Autorizarea constructiilor
cu caracter militar se face in conditiile stabilite de Ministerul Apararii Nationale
si Departamentul pentru urbanism si amenajarea teritoriului din cadrul Ministerului
Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului.
ART. 39 Guvernul Romaniei va reorganiza
structurile organizatorice ale prefecturilor si primariilor pentru cuprinderea
atributiilor ce le revin in aplicarea prezentei legi.
ART. 40 Formularele, procedura de
autorizare si continutul documentatiilor prevazute la ART. 2 alin.
2 si ART. 6 alin. 1 se vor stabili de Departamentul
pentru urbanism si amenajarea teritoriului, in termen de 30 de zile de la data
intrarii in vigoare a prezentei legi, si se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei. Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi, Legea nr. 4/1973 privind
dezvoltarea constructiei de locuinte si vinzarea de locuinte din fondul de stat
catre populatie, publicata in Buletinul Oficial nr. 46 din 31 martie 1973, Hotarirea
Consiliului de Ministri nr. 880 din 16 iulie 1973 pentru stabilirea masurilor
de executare a dispozitiilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea constructiei
de locuinte, vinzarea de locuinte din fondul de stat catre populatie si construirea
de case de odihna proprietate personala, publicata in Buletinul Oficial nr.
108 din 20 iulie 1973, Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberarii
autorizatiilor de construire, reparare si desfiintare a constructiilor, precum
si a celor referitoare la instrainarile si impartelile terenurilor cu sau fara
constructii, publicat in Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958, Decretul
nr. 545/1958 privind reglementarea amplasarii constructiilor, precum si a trecerii
in proprietatea statului a terenurilor si constructiilor necesare efectuarii
unor lucrari sau unor actiuni de interes de stat, publicat in Buletinul Oficial
nr. 41 din 30 decembrie 1958, Hotarirea Consiliului de Ministri nr. 2490/1969
privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele privind amplasarea
si autorizarea construirii, repararii si desfiintarii constructiilor si a altor
lucrari, publicata in Buletinul Oficial nr. 158 din 31 decembrie 1969, precum
si orice alte dispozitii contrare prezentei legi se abroga.
|